luni, 8 iulie 2024

JOURNEY OF A TREE- ETWINNING PROJECT

 „Educația copilului trebuie să urmărească dezvoltarea respectului față de mediul natural.” Art.29, Convenția cu privire la Drepturile Copilului


        Proiectul eTwinning “Journey of a tree” a fost creat pentru copiii preșcolari, cu scopul de a-i  conștientiza cu privire la  combaterea schimbărilor climatice și ale mediului . Proiectul a  început in luna decembrie 2023, fiind  finalizat in luna mai 2024 și  a reunit  profesori și copii din 3 tari europene: Turcia , Grecia și Romania, contribuind la îmbunătățirea motivației copiilor, la dezvoltarea  abilităților emoționale, cognitive, limbajului și a abilităților motorii fine, aceștia învățând prin joc și cooperând cum sa separe deșeurile, cum sa reducă consumul de energie electrică și gaz,  au înțeles importanța păstrării unui mediu curat și sănătos,  au descoperit călătoria materialelor reziduale și aventura semințelor, importanța reciclării și utilizarea eficientă a apei.

       

        Activitățile proiectului au fost diverse, captivante și inovative pentru copii  și au presupus implicarea activa și colaborarea acestora în spațiul comun Twinspace.


 

           Scopurile participării noastre la proiect au fost următoarele:

-        - stimularea interesului preșcolarilor pentru participarea la activități de conștientizare a importanței reciclării;

-            -  formarea unei conduite eco-civice;

-      - educarea unor abilități sociale, educarea trăsăturilor de voință și caracter și formarea unei atitudini pozitive față de sine și față de mediul înconjurător

 -      - îmbogățirea vocabularului elevilor cu vocabular în limba engleză;

     -  încurajarea copiilor să fie creativi, responsabili, să lucreze independent, în echipa și împreună cu familia, devenind astfel, principalii actori în cadrul proiectului.

-          - creșterea gradului de conștientizare și preocupare fata de mediu și schimbările climatice

-         pentru dezvoltarea unei atitudini deschise, active, bazată pe inițiativă personală;

 




luni, 27 noiembrie 2023

                                   Parteneriat Gradinita-Biserica "Lasati copiii sa vina la mine"




               Preșcolarii de la grădinița Vlădești – Școala Gimnazială Grigore Mihăescu Vlădești – au trăit astăzi o zi specială, cu ocazia unei sărbători creștine, în cadrul unei vizite la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitate. Această activitate face parte din proiectul de parteneriat educațional Grădinița-Biserică, sub sloganul „Lăsați copiii să vină la mine!”

Copiii au fost primiți cu brațele deschise de preoții Parohiei Vlădești, care le-au oferit căldură, binecuvântare și daruri cu inimă deschisă. Vizita la biserică a fost o oportunitate minunată pentru cei mici de a învăța mai multe despre tradițiile religioase, de a participa la o experiență spirituală și de a se conecta cu valorile spirituale ale comunității lor.
Cadrele didactice și-au exprimat recunoștința profundă față de preoții Parohiei Vlădești pentru primirea caldă și pentru darurile oferite micuților preșcolari. De asemenea, le-au mulțumit din suflet părinților pentru sprijinul lor deplin în această inițiativă educațională, care oferă copiilor oportunități neprețuite de învățare și dezvoltare personală. Aceste experiențe rămân adânc înrădăcinate în inimile și mințile copiilor, contribuind la formarea lor ca oameni cu valori și înțelepciune.
👇

luni, 20 noiembrie 2023

Hello for you and me- eTwinning project

                    HELLO FOR YOU AND ME

        
             “Tell me and I'll forget. Show me and I'll remember. Get me involved and I'll understand"

               Often, in our rush, busy schedule or simply distracted, we forget to say hello and smile. What a pleasant feeling to hear "Hello", "Hello" "Good morning", "Good afternoon", "Good evening"... Each greeting makes you look up, smile and start the day in a good mood.

           Starting from this idea, we started, together with our partners from Lithuania, Romania and Turkey, the eTwinning project "Hello for you and me", with the main goal of developing a culture of greeting, respect for others, musical experience, creativity, of artistic self-expression and sharing of musical ideas, communication and cooperation skills, through singing, dancing and music.

         This project started in September and will be completed in December 2023. The activities proposed to be carried out are varied and very creative and are intended for children in pre-school education. Children are invited on a fun learning journey where they have to research, build, create, explore, sing, dance, experiment and… of course, play.

          Collaboration with partners is carried out permanently on whatsapp, in the project group, but also on the forum. Up to this point we have made many common products and used appropriate ICT tools.

          For my children, participating in this project is a new opportunity to have contact with children from different parts of Europe. They learn using many useful tools, which will definitely be useful for them in the future





duminică, 12 martie 2023

Math with games, un nou proiect eTwinning, o noua provocare

                                            Math with games


            In  proiectul eTwinning " Math with games"  desfasurat in perioada anului scolar 2022-2023 ( Februarie 2023-Mai 2023) , sunt implicati copii si profesori din Turcia si Romania.  Prin diversele  activități desfășurate   în acest  proiect,  vom reusi să creștem  eficiența procesului instructiv-educativ  în educația timpurie, fiind posibil să le explicăm prescolarilor logica matematicii într-un mod distractiv și ușor de înțeles prin diverse jocuri. In acest proiect, copiii vor invata si se vor distra in acelasi timp.

  

 

marți, 31 ianuarie 2023

Proiect de parteneriat Gradinita -Familie " Si parintele meu stie o poveste"

 

“Dacă vrei să ai un copil inteligent, citește-i povești! Dacă vrei să fie și mai inteligent,citește-i și mai multe povești! “   Albert Einstein  


   

            Pentru că în anul școlar precedent , 2021-2022 am finalizat cu succes proiectul  Asociației Ovidiu.ro “ Citește-mi 100 de povești”, iar feedbackul copiilor și al  părinților a fost unul pozitiv ,în  anul acesta școlar, la grupa mijlocie, am propus părinţilor parteneriatul “Și părintele meu știe o poveste”, care presupune ca părinții copiilor din grupa să le citească o poveste pe săptămâna, în funcție de disponibilitatea acestora.

           Părinţii trebuie implicaţi permanent în activitatea grădiniţei şi nu doar când apar anumite  probleme, ei trebuie informați despre importanţa poveştilor în viaţa copilului. De asemenea, acest parteneriat urmărește și încurajarea părinților de a le citi copiilor în fiecare seară câte o poveste

           Prin acest parteneriat îmi doresc să descoperim  împreună cu copiii  și părinții lumea minunată și fascinantă a cărţilor şi bucuria pe care ne-o dau acestea.

               

SCOPUL PARTENERIATULUI:

-         Dobândirea de către părinți a unor abilități  noi de a petrece timp de calitate cu copiii;

-         Încurajarea părinților pentru a le citi zilnic copiilor câte o poveste.

 OBIECTIVELE PARTENERIATULUI.

-               Cultivarea interesului pentru lumea magică a cărţii, prin cunoaşterea reciprocă a activităţilor ce se desfăşoară în grădiniță;

-               Cunoaşterea şi educarea copiilor preşcolari prin influenţa pozitivă a  grădiniţei, a familiei și a cărții;

-                Inițierea de activități de învățare și interacțiuni cu copiii sau cu adulții din mediul apropiat

-                Participarea la experiențe de lucru cu cartea, pentru cunoașterea și aprecierea cărții

RESPONSABILII PARTENERIATULUI:

-                Educatoare: MIHĂILESCU MARIA ALINA  (educatoarea stabileşte de comun acord cu părinții programul de desfășurare a activităților și le pune la dispoziție materialele de care au nevoie);

-                 Părinții copiilor de la grupă (iși aleg perioada și povestea pe care doresc să o citească copiilor);



GRUPUL ȚINTĂ ( BENEFICIARII PARTENERIATULUI)

-                  preșcolarii de la grădiniță ( vor află povești noi și vor fi alături de părinți la grădiniță);

-                  părinții vor fi încurajați să practice acest comportament și acasă ;

-                  educatoarele își fac cunoscută muncă, își vor consolida relațiile cu părinții.

LOCAȚIA:

-                     Grădinița, Biblioteca comunei Vladesti, curtea grădiniței( când vremea ne permite)

joi, 5 ianuarie 2023

Proiect eTwinning "Get to know your land"

 Profesor inv. prescolar Mihailescu Maria Alina


            Proiectul este conceput pentru a încuraja copiii să se intereseze de cultura și moștenirea istorică a țării, regiunii lor, pentru a-i familiarize pe acestia cu tradițiile  si cultura țării lor și ale țărilor partenere.

De asemenea, prezint in continuare cateva obiective ale proiectului:

-    Cresterea încrederii în sine a elevilor.

-    Exersarea deprinderilor sociale; 

-    Imbunătătirea abilităților de comunicare.

-    Invățarea și  utilizarea  instrumentelor Web 2.0.

-    Dezvoltarea gândirii critice și  creativitatii     

-    Dezvoltarea  competenţelor de comunicare în limba engleză;

.

JOURNEY OF A TREE- ETWINNING PROJECT

  „Educația copilului trebuie să urmărească dezvoltarea respectului față de mediul natural.” Art.29, Convenția cu privire la Drepturile Cop...